Cap 13 – I don’t want

~Epov~

Altă zi , acelasi probleme , dar inevitabil o altă cafea … Luam înghiţituri regulate şi ronţăiam la întâmplare un biscuite negândind ceva neaparat rational . Eram trantit pe un scaun la intamplare din salonul voluntarilor , cu o cafea tare si amara asteptand pe pervaz .

Am deschis calculat cartea pe genunchi , aprofundand treptat studiile care imi luau acum mare parte din timp . Paginile parca fugeau de mine intr-un ritm alert desi eu eram cel care le controla . Termeni , definitii si rezolvari ma trageau incet catre ele , punand o mana ferma in jurul atentiei mele distributive .

Insa nu imi permiteam luxul sa raman singur pentru o vesinie si , inevitabil , la un moment dat a inceput agitatia . Rosalie se invartea pe langa nu stiu ce sertare , muta , sorta si injura incet . Emmet statea cu ochii inchisi , cu capul pe masa , mormaind ceva incoerent . Mi-am incruntat spracenele , fortandu-mi mintea sa se concentreze , sa blocheze orice contact cu exteriorul . Sunetele se inteteau , le ignoram , pasii se apropiau , ii trimiteam undeva , dar deveneau apasati si nerabdatori si se invarteau animalic in jurul meu .

– Stai jos si spune ! I-am zis aparent calm , inchizand cartea de psihologie si aruncand-o pe jos cu un zgomot subtil .

– Ce ? Am primit ca raspuns imediat , urmat de sunetul picioarelor sale impleticindu-se prin parchet .

– Jasper , doar spune ce ai de spus si gata … Am incercat sa ghicesc dupa expresie ce i-ar putea da atatea batai de cap ,dar acesta se uita doar surprins la mine , de parca o vedea pe Rosalie in uniforma de militar .

Lua aiurea un scaun de langa perete si il trase mecanic aproape de al meu , asezandu-se in fata cu cele mai precise miscari .

– De ce faci asta ? Incepu brusc , pe un ton cataliptic , tintuindu-si privirea catre cartea asezata neglijent la picioarele noastre .

Observand privirea mea dezorientata , continua pe acelasi ton deconectat :

– Asta ! Si arata in jos catre aceasi carte , uitandu-se apoi pentru prima data in ochii mei :

– Totul , Edward , te ditrugi … Incheie mohorat , vorbind cu totul precipitat si atipic lui .

– Ba nu ! I-am raspuns platonic , neconvenindu-mi directia in care o lua discutia .

– Chiar asa sa fie ? Continua ganditor , arzandu-ma cu o privire banuitoare .

– Unde vrei sa ajungi ? L-am intrebat la randul meu ridicandu-ma de pe scaun intr-un gest de neputinta .

– Vreau sa ajut ! Izbucni brusc , facand un pas catre mine .

– Pe cine ?

– Pe acea persoana pentru care faci toate astea !

– Cred ca glumesti … I-am raspuns cu dezgust , privindu-l in ochi cu o sclipire evidenta , semn ca discutia a luat sfarsit .

Din cativa pasi ajunse in spatele meu si imi puse mana pe umar drept  , batandu-ma prieteneste .

– Esti tare dat naibii … Mi-a soptit pe un ton ciudat , departandu-se cu pasi apasati , la fel ca mai inainte .

– Dispari !  I-am zis ferm , o intepatura subtila auzindu-se din tonul folosit .

– Bine , doctore Cullen ! Desi mai degraba trebuia sa fie o ironie iesi doar ca un semn de profunda dezamagire .

Ajutor ?! De parca as avea eu nevoie de asa ceva … Sa imi mai pun toate sperantele in cineva , sa las toata fiinta mea si a lui Alice in mainile unei persoane care la sfarsit ma va lasa sa cad in agonie cu simpla afirmatie “Nu se poate face nimic …” ? Niciodata !  Ma invarteam intre deznadejde si dezamagire , un infinit de indiferenta ma capta intr-o bula invincibila . Totul duce la lacrimi si suferinta , fiecare drum si poteca ne conduce catre pierire . Cu fiecare clipa nadajduiam ca universul sa se intoarca catre mine , sa imi intinda o mana salvatoare scotandu-ma din abisul etern al nenorocirii . Nu aveam nevoie de nimeni , e de ajuns si numai persoana mea pentru a ma scoate cateodata din sarite .

Stateam jos – desi nu imi amintesc sa ma fi asezat – si priveam tavanul imaginandu-mi cerul inorat , prevestind o vijelie racoritoare ce avea sa schimbe aerul plin de regrete , atmosfera incarcata unde ne duceam toti veacul . Simteam mirosul intepator de brad inconjurandu-ma si adierea biciuitoare incercand sa ma alunge din sanctuarul ei .

Am deschis domol ochii , asteptandu-ma sa vad copacii inconjurandu-mi trupul inlemnit , dar un alb imaculat imi staruia monoton in fata ochilor , dandu-mi impresia ca sunt inchis intr-o cusca . M-am ridicat dintr-o data , mult prea brusc pentru mine si am dat buzna afara , trantind usa in urma mea , privind doar inainte . Auzeam cateva voci strigand dupa mine , dar ceata ce ma inconjura nu putea fi strabatuta de nimic fluid .
Conduceam din refex , imagini bizare trecandu-mi din cand in cand prin fata ochilor , ramanandu-mi in memorie cateva secunde dupa care cadeau in infinitul gol numit uitare . O ploaie marunta imi accentua starea de ameteala si inrautatea vederea incetosata ce se contura in jurul obiectelor cu o lumina ciudata si confuza pe margini . Am oprit masina cu un scartait scurt , alunecand putin prin balta de noroi in care parcasem .

M-am trantit in locul meu din padure , pe muschiul care nu apucase sa se ude inca , rotind printre degete un fir de iarba . Ma simteam parasit , simteam ca am nevoie de cineva care sa imi dea un sfat .Simteam pentru prima data lipsa mamei …

Un pas sfios se auzi la cativa metrii de mine si o voce sfioasa dar in acelasi timp uimita ma intreba trezindu-ma din amintiri :

– Ce faci aici la ora asta ?

Auzisem tot , dar nu puteam sa raspund , buzele mele erau pecetluite cu un lacat de foc , corpul nu mai era controlat de mine , marioneta statea intacta pana cand se intoarce papusarul , nu ? Iar mintea mea era blocata intr-o alta incapere , intr-o alta versiune fiintei mele .

– Edward ? Sopti cu o voce tremurata , simtind in acelasi timp o mana mangaindu-mi afectuos obrazul . Am privit-o cu niste ochi pierduti , aratandu-i tot haosul din sufletul meu .

Imi inconjura gatul cu bratele ei mici , tragandu-se mai aproape . Apoi isi aseza usor capul pe umarul meu , managaindu-mi suav si linistitor parul .

– E in regula … Murmura strangandu-ma mai tare in brate , reusind sa sparga zidul ce imi bloca fiinta sa reactioneze , sa existe .

Am inchis ochii memorand atent senzatia profunda ce imi inunda corpul in caldura , in siguranta . Cu o mana i-am dat parul pe spate , afudandu-mi capul in scorbura gatului sau vibrant , asimiland fiecare sentiment ce se strecura intre noi . Stiam ca nu eu eram singurul care avea nevoie de asta , era special pentru amandoi . Mi-am presat o clipa ,  usor, buzele pe pielea catifelata a gatului sau in acelasi moment in care aceasta slabi stransoarea , intinzandu-mi o mana sa ma ridic . Am luat-o cu incredere , ajungand in fata ei cu o singura miscare flexibila .

– Multumesc ! I-am spus sincer , dandu-si automat seama la ce ma refer .

– Oricand … Promise pe acelasi ton , afisand un zambet sincer si afectuos .

– Um … cred ca ar fi mai bine sa intram inainuntru , nu crezi ? Nu vreau sa racesti … Am adaugat ultima parte soptind , tragand-o dupa mine in cabana .

Am deschis usor usa , trecand pragul lejer in timp ce un tremur usor , un fel de electricitate imi brazda corpul de sus pana jos . Un chicot exuberant , adorabil , se auzi din sufragerie si imediat ma tintui in mijlocul holului . Din refelex , cu pasi egali , m-am indreptat catre sursa zgomotului pentru ai vedea pe Alice si Jasper sorbindu-se din priviri , amandoi avand un zambet larg pe fata . Secunda de soc se scurse ca apa printre 2 pietre pe maluri diferite , imediat abordand o expresie indescifrabila , spunand pe un ton calculat :

– Jasper , iesi afara !

– Dar , eu …

– Acum ! Aproape am urlat , intr-o iesire de exasperare . Jasper se facu nevazut intr-o secunda , iar Alice ii zambea acum plina de speranta Bellei , nearuncand nici o privire asupra mea .

Ma simteam mizerabil , un nimeni pe pamant . Era sora mea … o iubeam mai mult decat viata , era lumina ochilor mei inca de cand s-a nascut si ea … eu nu insemn nimic ! Nimic ! Nimic ! Nimic ! Ma straduiesc , mor in fiecare zi inca o data numai pentru a se intoarce langa mine si ea reactioneaza la niste simpli straini . Straini … Un nou flashback se indrepta serpuitor catre mine amanintand sa ma inghita . Damn it !

*Flashback*

Alice gesticula , toata un zambet langa un barbat inalt , cu trasaturi fine ce parea sa ii povesteasca plin de interes ceva . M-am apropiat cu miscari dure , hotarat sa imi hranesc curiozitatea morbida ce se abatea asupra mea in fiecare secunda cu un alt val ce matura totul in jur . Ajuns in dreptul lor mi-am dres incomod , si mult prea tare glasul , dorind sa imi fac cunoscuta prezenta .

– Hei , Edward , el e James , fratele lui Bree …………..

*End Flashback *

Amintirea imi fu intrerupta de o manuta mica ce o atinse pe a mea . M-am retras imediat , neavand dispozitia pentru mici un fel de contact fizic , fie el cat de mic . Bella se arata surprinsa , apoi isi controla expresia fetei intrebandu-ma sec :

– De ce l-ai dat afara ?

– Vroia sa ma ajute … Am pufnit nervos , privind nesigur catre Alice cu un zambet amar pe buze .

– Dar asta vreau si eu , Edward ! Spuse hotarata , dar nici intr-un caz sa ma faca sa imi schimb parerea .

– DAR-EU-NU ! Am silabisit tare si clar , uitandu-ma adanc in ochii ei .

– De ce ?

– Pentru ca nu am nevoie de nimeni , Bella ! De nimeni ! Cu cat mai putina lume in jurul meu cu atat mai bine … I-am raspuns pe un ton disperat , asezandu-ma pe canapea si punandu-mi capul in palme extenuat .

– Atunci ar trebui sa plec . Concluziona sfasiata incepand sa mearga catre usa .

– Nu , stai ! I-am spus cu ultimele puteri , ridicandu-ma furtunos in picioare . Am prins-o de mana , intorcand-o cu fata spre mine pentru a o privi in ochi .

– Macar vei avea o grija in minus . Scuipa cuvintele cu regret , lasandu-ma sa ma uit cum trupul ei mladios se departa progresiv de sufletul meu parasit .
–––––––––––

Intr-un sfarsit , cap 13 din Maybe you have chance 🙂 . Sper totusi ca va placut , desi eu nu sunt prea multumita de el 😀 ! Mii de scuze pentru lipsa de inspiratie si pentru ca nu am scris cu diacritice , doar nu am vrut sa ma complic pentru a putea posta cat mai repede 😉 .Nu ca mi-a fost greu , mi-a fost extrem de greu sa scriu acest capitol … Am fost plecata atata timp si nici comentariile nu m-au ajutat , nu am avut nici un imbolt , nici o dorinta sau motivatie sa scriu .

Sper ca totusi mai sunteti alaturi de acest fic si de mine , pentru ca am o reala nevoie de comentariile voastre , sa pot avea satisfactia si inspiratia ce mi le trimit acestea .Asa ca va rog din suflet , Comentati :o3 (puppy eyes ) !!!

Read ; Enjoy and Comm 😉 !
Kisses !!!

Dyana :*:*>:D<>:D<