Cap 18 – The water

~Perspectiva lui Raven~

Mă balansam sacadat , plictisit pe picioarele din spate ale unui scaun scârţâitor din bucătărie . Trebuia totuşi să recunosc , căsuţa ar fi era chiar … decentă dacă ar avea ceva interactiv în ea . Ca de exemplu pereţi pictaţi neregulat în două-trei culori alese la întamplare , o vază pusă cu faţa în jos sau pânze rupte pe jumătate agăţate de tavan . Am pufnit uşor revenind dintr-o mişcare pe toate cele patru picioare ale scaunul într-un echilibru perfect stabil .

Mi-am plimbat aerian privirea de-a lungul încăperii cercetând fiecare colţisor prăfuit ce încadra în limite existenţiale pereţii din apropiere cu o atenţie prefăcută . Pocnituri şi mormăieli îndepărate şi subtile se adăugau stării mele de somnolenţă şi  mi-aş fi amplasat cât ai clipi capul pe măsuţa decorativă pentru câteva ore dacă ar fi fost şters praful . Doar o mică fobie din copilărie , m-am strâmbat meditativ trecându-mi uşor iritat mâna prin păr.

Bubuiturile se dispersau cu un ecou din ce în ce mai accentuat în compartimentul oval ce îmi servea drept povară pentru umeri pe când tocurile ei nimiceau petice de parchet la întâmplare . M-am ridicat abrupt ameţind puţin de la viteza bulversantă cu care picioarele mele fură în stare să îmi susţină vertical greutatea .

M-am sprijinit moale pe cadrul prăfuit de lemn pocnindu-mi din reflex încheieturile amorţite . Bree se învârtea cu paşi animalici metamorfozându-şi delicateţea caracteristică într-o duritate încadrată între capetele opusului , care se întindeau departe de normalul ce o evita . Fluidă , imprevizibilă … distinsă … bine , poate puţin şi nebună . Am cuprins-o în întregime dintr-o singură privire , dizolvându-mi irişii cu discrepanţa formată de trupul ei şi formele pline , curbate şi chipul său pe jumătate însemnat de cicatrice scoase intenţionat în evidenţă . Un exterior aparent sec .

Îmi surprinse privirea insistentă şi se opri brusc , punând capăt sunetului enervant de parchet lovit . Afişă o grimasă ciudată , dar nu îşi mută ochii dintr-a mei , ceva din interior sclipind cu o ageritate maximă . Am expirat precipitat muşcându-mi obrazul pe interior .

Gândea … simplu şi evident la suprafaţă , alambicat şi plin se nonsens în miez . Iţele înnodate ale minţii sale erau aruncate în grupuri distincte prin interiorul ei , delimitate de necesara nevoie existenţială de limită . Biologic carcasele mentale aveau ordinea firească, bănuiesc . Spiritual linia neîntreruptă de continuitate se curba formând un cerc perfect , o linie frântă închisă . Aparent se presupune că acesta încadra într-o sferă restrânsă tot infinitul . Căci e posibil ca tot infinitul să îi aparţină ei sau ea să îl reprezinte material ca ceva finit . O aparenţă …

– Foarte profund , Raven , mă întrerupse puţin acidă în timp ce privirea ei prindea din nou contururile meschine obişnuite .

Mi-am dres vocea incomod şi i-am zâmbit strâmb , de parcă nu-i plăcuse monologul … , gândeam obiectiv susţinându-i privirea din nou posacă .

– Nu terminasem , i-am replicat nesigur arcuindu-mi sfidător o sprânceană în direcţia ei .

– Oh , scuze . Continua atunci , mă invită cu o politeţe falsă ridicând la rândul său sprânceana ironică .

„Să te ia naiba.” , i-am transmis mental continuându-mi monologul după cum şi ceruse .

– Gata , am terminat , i-am răspuns mult mai animat .

Mârâi silenţios şi se căţără pe pervezul lat al ferestrei , cu faţa spre exterior . Bătu uşor „locul” de lângă ea ca o invitaţie teoretic adresată mie . Am rămas nemişcat în aceaşi poziţie întorcându-i zâmbetul machiavelic pe la spate .

– De ce îţi plimbi minţişoara obosită prin a mea ? i-am şoptit provocator în timp ce o prindeam de talie anticipând tremurul ei . Mă afişasem lângă fereastră din doi paşi fără zgomot .

– Bănuiam că eşti mai interesant ca James , clipi dezorientată întorcându-şi faţa spre a mea . Nu am altceva de făcut , acum că ei au plecat , oftă adânc controlându-şi expresia feţei .

M-am încruntat automat luându-mi mâinile din jurul ei şi punându-mi-le în cap . Ea îşi încleştă degetele in jurul cadrului ferestrei şi mârâi subtil bătând cu piciorul peretele. Am zâmbit.

– Dacă aş fi ştiut că aşa reacţionezi i-aş fi ajutat chiar eu să scape , am zis nonşalant anticipându-i reacţia.

Pufni dezgustată , dar rămăsese în acelaşi loc contemplându-şi retina fugitivă . Verdele împletit cu maroul spălăcit reprezenta doar o barieră opacă ce se topea sub ochii ei rupţi din trunchiurile înverzite . Apa îi şiroia acum din vărfurile degetelor de-a lungul zidului până se infiltra printre stopii de rouă . Am oftat profund părăsind camera , ştiind că meditarea ei hipnotică o va ţine ocupată pentru o vreme .

 

****

 

L-am măsurat ca un întreg plasat într-un loc anume . Rigid , nemişcat , fremătând sub bătăile involuntare ale inimii şi dilatându-se uşor la fiecare respiraţie , pentru ca apoi să se restrângă înapoi în nemişcare. Un obiect încadrat la perfecţie într-un decor plăpând şi conturat cu acuarele diluate în apă. Doar o mască sau de fapt adevăratul eu ?! Era întrebarea existenţială ce atârna pe umerii săi duri ca o greutate omniprezentă , şi odată pusă se transpunea în mintea mea ca ceva semănând a migrenă .

Am şuierat uşor strâmbând imperceptibil din nas . Alături de el foşnea un teanc de fotografii la fiecare mişcare mecanică din degetul mare , împrăştiind praf peste tot . Marginile se derulau furtunos sub presiunea sa , dar nu dezvăluiau nimic din conţinut . Le frunzărea indiferent şi meditativ , precum un detectiv prost plătit analizând apatic planul crimei … sau doar o dovadă neconvingătoare .

– Crezi că se vor întoarce ? l-am întrerupt neafectat aruncând o privire fulgerătoare asupra mâinii sale ce adăpostea sub opacitatea ei probabil  un răspuns la pachet cu o altă întrebare .

Îşi ridică ambele mâini şi le poticni dintr-un gest răbufnitor peste teacul de imagini , răspândind câteva undeva pe la picioarele noastre. Sprânceana îmi reacţionă automat , împroşcând un iz de sarcasm dulce.

– Voi lua asta ca pe un nu.

Oftă nu tocmai benevol şi întinse către mine o fotogrofie ronţăită la capete şi uzată de degetele sale neastâmpărate . Am studiat-o dintr-o ocheadă neinteresată după care am întors-o pe dos ; Jasper Withlock . Aceaşi reacţie caracteristică îmi lumină chipul .

– Un posibil impediment … , făcu un gest lejer din mâna stângă accentuând neimportanţa.

– James , l-am întrerupt înfrânt .

– Cel mai posibil impediment eşti tu , i-am zâmbit candid , dar pe jumătate amar .

Ca răspuns pufni forţat , iar un semn de întrebare mascat acapară trăsăturile lui încordate .

– Pentru tine e doar interes , ştim amândoi că urmăreşti ceva. Şi ştim amândoi de asemea de fapt ce urmăreşti … pe cine …

Am cotrobăit repezit prin mormanul de fotografii scoţând la iveală un cap „ţepos” cu o figură tânără şi deschisă . I-am fluturat-o în acelaşi ritm prin faţa ochilor , fiind brusc amuzat de expresia lui de retardat .

– Jalnic , i-am zis cu o sinceritate hilară şi l-am bătut prieteneşte pe umăr .

Am zâmbit drăceşte şi am părăsit camera cu acelaşi aer caracteristic . Acum … unde am putea-o astepta ce vrăjitoarea aia pitică ?!

 

– Din perspectiva Bellei –

 

Tot întregul meu material era metamorfozat într-o apă . Fluidă , caldă şi rece , cu o suprafaţă şi un nisip scorţos pe fund ce mă limitau la a nu mai curge . Eram împroşcată în mii de stropi care în tot lichidul lor dens se vaporizau . Aveam un mal doar al meu , cu valuri ce îi scăldau soliditatea .

M-am agăţat şi mai puternic de tăblia mesei inspirând adânc . Lipsa oricărei forme de a trăi în mod logic ca un om avea adesea tendinţa de a mă ameţi . Mi-am turnat apoi cu mişcări uşor tremurate un pahar plin ochi cu apă şi l-am golit dintr-o înghiţitură flămândă . Am închis ochii bucurându-mă de senzaţia contopirii celor două esenţe cu acelaşi miez ; eu şi apa. Diferenţa de creaţie era că eu nu pot să curg naibii undeva sub pământ .

Mi-am plimbat privirea obosită peste magneţii de frigider de toate formele şi culoare , apoi peste modelele dure şi dezordonate ale decoraţiunilor discrepante între ele . Diferenţa dintre apartamentul acesta exasperant de neîncăpător şi enormitatea mea de locuinţă sau ambianţa comodă şi liniştită a cabanei lui mă obosea continuu . Mă simţeam captivă şi sufocată de toată incertitudinea situaţiei şi a gândurilor mele pe jumătate îngropate sub un strat considerabil de nesiguranţa şi fragilitate prost mascată .

Mă izolam adesea în cameră , doar contemplând marginile strânse ce mi le impuneau pereţii . Sprijinul vag oferit de masă mi se părea acum nesemnificativ în comparaţie cu bulversarea mea .

– Eşti în regulă ? răsună încetişor vocea mierloasă a lui Jasper în timp ce mâinile sale îmi capturară umărul drept .

Mi-am închis ochii strâns , reprimându-mi câteva lacrimi de exasperare. Aceleaşi două zile petrecute aici şi alte două dinainte îmi loveau conştientul cu o serie de sentimente aşezate pe o bandă alb-negru de film ; frustrare , neputinţă , singurătate … mă simţeam din nou goală.

M-am retras uşor , fluidă . Am scâncit în sec şi m-am întors fără niciun cuvânt în cameră , deşi m-aş fi bucurat să îi transmit cât de profund îi urăsc apartamentul . Am cotit cu aceaşi graţie la stânga , punând în câteva clipe mâinile întinse pe pat. M-am trântit caracteristic , împrăştiindu-mă pe toată plapuma. În aterizarea mea dezastruoasă coastele mi s-au lovit de ceva tare , inflamându-mi instantaneu zona .

– Au , icni scurt tăindu-mi orice urmă de autocontrol .

Am suspinat din nou , dar nu din cauza durerii fizice . Am încercat totuşi să maschez scăparea într-un fel de oftat forţat. Nu puteam strica imaginea încununată de un val renăscut de putere şi stăpânire de sine . Îmi luă cu mişcări calculate la milimetru bărbia între degete şi o ridică încetişor în sus , către el.

– Ce ai ? Te-ai lovit ? şopti uşor , provocându-mi un tremur scurt. Nici nu îmi dădusem seama căt de dor îmi era de asta.

„La naiba ! Din nou plină.”

– Nimic . Nu , i-am răspuns odată la ambele întrebări trăgându-mă inconştient mai aproape de pieptul său cald şi comod , în timp ce îi susţineam hipnotizată privirea .

Îşi puse imediat braţele protector în jurul taliei mele , împingându-mi blând capul pe umărul său. Atât de natural m-am tras şi mai aproape închizând pentru prima dată împăcată ochii. Nu am oftat fericită , în schimb am lăsat într-un final lacrimile să curgă . Şi nu , nu haotic , ci încetişor şi silenţios , potrivit pentru a îmi descărca toată simţirea confuză.  Pentru că doar partea mea plină avea tăria să recunoască că îi este frică … pentru partea închisă undeva într-un trecut încuiat în propria lui temniţă , având cheia de scăpare în viitorul ce avea să fie conturat în zig-zag-uri haotice cu culori pale . Iar constant negrul păta …

Mi-am ridicat stingheră mâna , aşezându-mi cu un suspinat palma pe obrazul său curbat dur , bărbăteşte. Textura moleşitoare a aşternuturilor şi căldura braţelor sale îmi creau senzaţia de cădere ; în gol , undeva în stratul pământului din miez , acolo unde ajunge apa …

Soneria a două telefoane concomitet mă propulsară în sus , iar Edward se ridică impacientat cotrobăind prin  buzunarele posterioare ale blugilor săi. Mă sărută dulce pe frunte după care se ridică preocupat preluând apelul .

M-am ridicat la rândul meu , uşor mai calmă , cu mişcari umane . O foşnitură subtilă se ridică aproape imperceptibil printre vocile stridente ale lui Edward şi Jasper care mormăiau necontrolat pe fundal . Alice răsfoia solitară o serie subţirică de fotografii , iar eu mi-am rezemat bărbia pe spătarul fotoliului , trăgând cu ochiul pe după umărul său . Părul blond surprins în majoritatea pozelor şi figura dură ce bântuia labirintul meu mental mă făcu să strig scurt şi ascuţit. Alice , luată prin surprindere , sări ţindă afară pe uşa …

–––––––

18 ?! Cum am ajuns aici ? :)) Sper sincer să vă placă pentru că muncesc de ceva vreme la el … am văzut că avem cititori noi şi mai multe voturi la steluţe , am sărit în sus de bucurie când am văzut :X . Vă rog ţineţi-o tot aşa ! 🙂

P.S. Comentaţi şi nu uitaţi steluţele astea galbene xD.

Kisses!!!

Dyana :*>:D<

  1. Aprilie 11, 2011 la 6:18 pm

    insfarsiiittt nu mi-a venit sa cred cand am citit mass-ul de la tine…. da ne-ai tinut ceva..Oricum ma bucur ca l-ai postat.

  2. Sabina
    Aprilie 12, 2011 la 6:10 pm

    Nu am citit decat primele paragrafe si am tinut neaparat sa scriu acest comentariu, nu din cauza ca nu mai aveam rabdare ci pentru ca nu mai puteam citi mai departe. Apreciez intelesul tau pentru arta dar mi se pare ca faci o confuzie, si am nelamuriri: de ce ai scris totul atat de pompos? de ce ai folosit cuvinte atat de sofisticate si de nelaindemana? vrei sa arati cat de cultivata esti? nu am nimic impotriva dar iti dau un sfat, probabil dupa cum ai observat o povestire buna, sau mai bine vorbind…o carte, nu se scrie intr-un asemenea fel, este mult mai de bun gust sa scri folosind cuvinte simple pe intelesul tuturor pentru ca ceea ce conteaza cu adevarat este ideea si capacitatea ta de a imparti actiunea astfel incat sa fie captivant pentru cititor, nicidecum frazele incalcite care sa deruteze. Nu vreau sa fac referire la mine, evident ca destule persoane pot intelege si sunt capabile sa isi dea seama ce vrei sa zici dar pur si simplu ce e mult strica, ai folosit prea multe deodata si suna mult prea incarcat….de parca ai citi dintr-un dictionar. Te rog sa imi ierti indrazneala de a aduce acest comentariu fara ca macar sa iti fi citit capitolul in intregime dar am vrut sa iti atrag atentia doar asupra acestui capriciu pe care, din cate vad, toate scriitoarele de pe blog au inceput sa il abordeze crezand ca par mai interesante.

    • Aprilie 13, 2011 la 12:45 pm

      Buna , Sabina! Inevitabil, da, mă aşteptam ca odată şi odată să apară şi comentarii de genul :). Niciun motiv de supărare , dar e de aşteptat să răspund. Nici vorbă , nu vreau să arăt cât de cultivată sunt :P,nu mă cred superioară sau atotştiutoare şi nu mă aşteptam să reiasă aşa ceva din stilul meu de a scrie. Am folosit respectivele cuvinte „pompoase” , deoarece aşa am simţit nevoia. E un capitol mai static din care s-ar putea desprinde câteva caracteristici definitorii pentru noile personaje şi de aceea am ales să folosesc cuvinte „sofisticate”.
      Vezi,tu , in ultimul timp stilul meu a început să se schimbe. Şi fac aici referire la o comparare de ansamblu a primelor capitole cu acesta.
      Consider că persoanele care îmi citesc frecvent creaţiile şi şi-au dat interesul necesar pentru a înţelege, sunt obişnuite. Nu spun că nu este o descriere mai complicată , dar acesta îmi este stilul şi nu îl pot schimba atât de uşor.
      Acum , întradevăr o carte este scrisă mai simplificat , dar aceasta practic nu este o carte. E ceva care a pornit de la ideea de fic şi ajuns şi s-a dezvoltat după schimbarea şi noile mele principii.
      Oricum , da , îţi dau totuşi dreptate , pe alocuri poate e puţin prea încărcat , dar inspiraţia mea de moment a făcut să iasă asta. Dar nu cred că am folosit nu ştiu ce cuvinte savante , pentru care ai avea nevoie de dicţionar. Sunt cuvinte relativ simple legate alambicat. Mulţumesc oricum pentru sfat :)!

  3. Aprilie 17, 2011 la 11:35 am

    Si se pare ca toti asteapta ceva sau poate ca e de vina sentimentul acela dat de linistea care incearca sa para profunda . Fiecare personaj cu asteptarile sale ,fiecare cantarindu-si optiunile ,fiecare sfarsind in acest capitol prin a fi consolat sau pur si simplu lasat sa se gandeasca la propria existenta. Imi place prea mult perspectiva lui Raven,complexa,intarindu-i personalitatea,defapt nu il deranjeaza cu adevarat actiunile lui Bree .
    Bella se complica intr-un mod constient,deja naivitatea ei nu mai poate fi mentionata in tot monologul care are defapt un subiect atat de simplu.Tipa asta niciodata nu o sa-si gaseasca refugiul cu adevarat sau cel putin nu asa cum trebuie. Ultima parte m-a lasat putin in ceata, Alice defapt nu este speriata de strigatul Bellei,am impresia ca o poate simtii,altceva o face sa fuga …
    Vreau sa ma bag in discutia voastra ,adaugand ceva,dar daca toti ar avea acel scris simplu de unde toti sa inteleaga,ar mai fi ceva original in afara de ideea in sine ?
    Oricum ,mie imi place mult capitolul,asa „neinteles” cum e e el :X . Te astept cu 19 ,saptamana asta :-w .

    Cata >:D<

  4. any
    Aprilie 24, 2011 la 11:19 am

    e super tocmai l-am terminat
    deabea astept sa citesc si alte carti scrise de tine

  5. andreea
    Aprilie 27, 2011 la 7:23 pm

    devide interesant…:X:X
    abia astept sa citesc in continuare…

  6. Caytlin
    Mai 27, 2011 la 4:20 pm

    E frumos … intr-un fel, dar sunt de acord cu Sabina. Nu toti pot intelege.
    Oricum, e tare si ai evoluat mult.
    Succes.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: