Cap 19 – Changing scenarios

~Perspectiva Bellei~

             Suprafaţa dantelată a liniştii mele era din nou răsfirată în franjuri prin toată încăperea. Şi practic vorbind eram blocată în proprii nervi şi îngrijorare între patru pereţi. Mi-am încleştat adânc degetele în buretele canapelei şi am lăsat gândurile să năvălească asupra inevitabilului … folosirea lor în scopuri logice.

            Am scăpat neliniştită o  privire fugară asupra ceasului întârziat din bucătărie , mutându-mi rigidă şi neputincioasă greutatea de pe un picior pe altul. O oră şi jumătate … şi nimic. Picioarele mi se înmuiau treptat , purtându-mi trupul mult mai aproape de podea . Am căzut încet , urmărind în de-aproape linia laterală a canapelei. Fiecare secundă în plus mă săgeta adânc , iar imaginea ceasului mi se lipi de retină tulburându-mi simţul realităţii şi orice urmă de control.

            Flashback-uri mult prea luminoase îmi creau imaginea a ce s-ar fi putut întâmpla acum , iar agonia şi disperarea de pe chipurile tuturor îmi fulgerau fiecare fărâmă din trup , durerea lor o simţeam amplificată , iar mintea preluă controlul asupra fizicului şi mă rănea. Edward … O stare bolnăvicioasă puse stăpânire pe simţurile mele în momentul în care cadrul meu mental îşi opri mişcarea debusolantă asupra lui.

            Frânturi şi amintiri care se potriveau într-un cadru incert ca cel de acum câteva săptămâni , poate chiar luni bune îmi „animau” interiorul făcându-mă să gem . 

    “- N-ai fost acolo sa ma prinzi … I-am spus extenuata ,  privindu-l jucaus in ochi .

      – Scuze …”

Am zâmbit sec la amintirea grijii şi a durerii mele profunde ce se transpuse şi în prezent , cu şi mai multă forţă.                                                                                                             

Mi-am strâns palmele în pumni în jurul câtorva suviţe de păr , trăgându-mă iraţional de aproape de el . Mişcările lui afectuoase mă relaxau , lăsându-mă să mă bucur de senzaţia inovatoare pe care întreaga mea fiinţă o asimila la intensitate maximă .                                                                                                                                                      

        – Plină… , am murmurat ca pentru mine în timp ce îmi aşezam paşnică capul pe umărul său.”

            Am incnit scurt la intensitatea senzaţiilor ce îşi lăsaseră savoarea încă înrădăcinată în mine , parcă şi acum simţind caldura braţelor lui protectoare.

     „ – Imi pare rau ! am îngăimat printre suspine si lacrimi .                                                          

      – Shhht , totul e bine ! mi-a soptit incet , in timp ce mă legana usor.”

            Am luat o gură sănătoasă de aer simţind colţurile ochilor înceţoşate din cauza lipsei de oxigen şi mi-am străns brusc şi puternic pleoapele legănându-mă uşor înainte . Sprijinindu-mă de braţul canapelei din spate , am reuşit să mă ridic teleghidată înapoi pe două picioare. Mi-am îndreptat inutil spatele întinzându-mi întreg trupul tranchilizat , ridicându-mă pe vârfuri. Am verificat apoi pentru a infinita oară dacă uşa de la intrare era cu adevărat blocată din exterior şi am asimilat acelaşi răspuns ; eram închisă ca într-o cuşcă.

            Altă imagine sadică îmi împăienjeni mintea, iar dintr-un impuls am încercat să trag de clanţă de parcă aş fi avut vreo şansă să o scot din lemnul tare ce o ţinea în siguranţă. Trebuia să îi găsesc  pe Edward şi Jasper, iar apoi să pornim pe urmele lui Alice. Nu , de data asta nu puteam fi lăsată în urmă.

            După ieşirea furtunoasă şi tainică a lui Alice , cei doi au plecat într-o grabă debusolantă lăsându-mă fără explicaţie sau şovăială închisă în apartament , înainte ca măcar să asimilez greutatea şi pericolul situaţiei . Brusc ,mi se făcuse frig .

            Mi-am sprijinit mijlocul amorţit de speteaza scaunului din bucătărie masându-mi într-un ritm agitat mâinile îngheţate . O reacţie automată a faptului că gândeam conştient , aparent calm şi strategic era aceea că deveneam o stană de piatră cu caracteristici biologice.  Privind intens geamul sufrageriei, am înşfăcat scaunul de care mă sprijinisem la fel de uşor ca o pană , nesinţind nici jumătate din adevărata lui greutate. Ajunsă înaintea lui , am zâmbit complice reflexiei mele din sticla ferestrei şi am aruncat întreaga masă a scaunul asupra  suprafeţei lucioase şi transparente. Lemnul străpungea  limita impusă de pelicula subţire de sticlă în timp ce cioburile se împrăştiau peste tot în jurul meu într-un cadru vizibil încetinit.

Revenind la viteza psihică şi mentală normală m-am repezit asupra cadrului ferestrei rămas aproape gol şi am îndepărtat prudentă bucăţile de sticlă prinse încă nesigure. M-am întins , privind o clipă în spate pentru a lua dintr-o mişcare scurtă telefonul de pe măsuţa de cafea inprovizată , iar apoi am plonjat energică peste pervazul fostei ferestre.                            

           „I-am inconjurat gatul cu bratele mele mici , tragandu-mă mai aproape . Apoi mi-am asezat uşor capul pe umarul lui , managaindu-i suav si linistitor parul .                                               

– E in regula …Am  murmurat strangandu-l  mai tare in brate , reusind sa sparg zidul ce ii bloca fiinta sa reactioneze , sa existe .”

            Cu siguranţa mixul de senzaţii ce mă controlau se numea hotărâre , încăpătânare şi frică încurajatoare presărate cu un nisip dur şi rezistent numit adrenalină. Simţeam uşoara nevoie să zâmbesc în faţa noii perspective ce îmi acapara simţurile şi îmi controla mişcarile , eram energizată de un amestec interzis de senzaţii până la ultimul por.

Telefonul îmi alunecase flexibil direct în mână , iar numărul căutat lumina salvator sub numele persoanei de care tocmai aveam nevoie. După ce sunetul de apel se repetă de mult prea multe ori , vocea robotică şi seacă a căsuţei vocale mă făcu să tresar incomod. Mi-am apropiat încruntată sprâncenele încercând încă o dată. După vreo patru apeluri prelungite de nerăbdare îmi răspunse o voce mult mai subţire şi adormită decât mă aşteptam.

– Um , Rosalie … am nevoie urgentă de Emmet. Trimite-l cât mai repede la Jasper ! am zis precipitat rămânând fără aer la sfărşit.

Vocea îmi sunase chinuită şi secătuită de puteri , total în antiteză cu senzaţia revigorantă de mai devreme.

– Nu e aici , replică sec parcă căscând. Stai , ce s-a întâmplat ? întrebă brusc agitată , după care se auzi o bubuitură nelalocul ei pe fundal.

– Alice a plecat hipnotizată acum aproximativ două ore ţinând în mână o fotografie cu James , Edward şi Jasper au urmărit-o imediat închizându-mă în apartament împreună cu un păienjeniş de idei , cadre obscure şi o serie aburindă de amintiri vii … care m-au determinat să sar pe geam după ce l-am spart cu scaunul din bucătărie. Îmi fac griji pentru Edward , iar mintea mea îmi schimbă stările şi gândurile după fiecare mişcare. Am o stare de ameţeală şi … ah , la naiba ! doar îmi trebuie o maşină pentru a-i găsi , cât mai repede.

Mi-am şters dezorientată o lacrimă fugară după potopul de informaţii fără logică sau cursivitate simţind câţiva stropi neglijenţi de ploaie pătându-mi braţele încă goale.

– Sunt pe drum , termină scurt lasându-mă cufundată în sunetul înceţoşat al telefonului care suna ocupat.

Acelaşi ton repetându-se la nesfărşit formând un cerc gros în jurul petelor de raţiune ce se distingeau pe fundalul alb al uitării. Însă timpul face ca orice hârtie să absoarbă chiar şi cea mai amprentată cerneală, iar stiloul zace aproape, secat de orice urmă de lichid fluid care să îi urmeze îndeaproape urmele peniţei. Eu sunt doar spectatorul neinvitat din ultimul rând ce priveşte absent un spectacol desfăşurat în spatele cortinei .

 Strângeam din reflex tot mai strâns micuţa bucată de metal , acele ceasului de mai devreme ticăind leneş în faţa ochilor . Realizând brusc nonsensul atitudinii mele , mi-am dat o palmă uşoară pe obrazul stâng , încercând să mă trezesc din posibila transă a lui Bree.  În timp ce nervozitatea mea rodea amprentele răsfirate printre copaci şi verdeaţă umedă , un Ferrari ieşi dintre doi arbori ramificaţi exagerat şi derapă spectaculos oprind cu exactitate în faţa mea. Coordonându-mi mişcarile , am urcat rapid pe locul pasagerului.

– Încotro ?

– Către cabană , i-am răspuns scurt şi apăsat dându-mi uşor părul pe spate într-un gest neelegant.

Cât de adorabil , chicoti macabru o voce ascuţită , o fetişcană mărunţică păşind apăsat în cameră ţinând-o dur şi forţat pe Alice într-o parte .”

Vocea împreună cu imaginile asociate se roteau ameţitor formând o barieră aproape opacă între spaţiul prezent şi amintirile reevocate , iar eu mă zbăteam chinuită să aleg partea reală … doar că peisajele păreau să se contopească la un punct , iar vuietul şi viteza maşinii ce trecea mult prea rapid printre alei , copaci şi magazine fad colorate îmi provocă o durere puternică de cap.

Maşina  opri apoi brusc, iar eu am fost propulsată cu forţă în faţă. Rosalie mă apucă ferm de umăr şi mă întoarse uşor cu faţa spre ea. Faţa mea palidă şi expresia speriată şi nesigură o făcu să îşi mărească sceptică ochii.

– Gândeşte-te că Edward e acolo … şi are nevoie de tine.

Am aprobat scurt din cap ridicându-mi privirea , dar am murmurat încet în vânt , ca pentru mine :

– Prea multe întrebări şi niciun răspuns. Prea ilogic … ireal …

Am privit-o direct în ochi , dând un aspect rece şi obiectiv concluziei seci. Ea doar îmi zâmbi amar în timp ce o suviţă îi alunecă leneşă peste faţă.

– Nimic nu e logic când ajungi să nu mai ţii pasul cu realitatea. Iar când cele două se contopesc, apare confuzia şi strică total realitatea făcându-te să crezi ca întregul destin a devenit imaginar. E ilogic că trăim , iar dacă normalul e puţin tulburat din rutină … apare frica .Dar totul e real ; Bree , Alice , controlul , Edward … nu uita asta , bine ? mă mângâie uşor pe păr dându-mi blănd drumul la umăr.

Alice fugi preocupată şi mult prea grabită către mine, fiind prinsă de mijloc de James . Edward încercă să mă ridice , însă o mână greoaie îl  ţintui nemilos la pâmânt , sfărâmând podeaua cu spatele lui  încordat.”

Un tremur electric mă făcu să ies numaidecât din maşină. Am aruncat o privire de ansamblu în jur orientându-mă imediat după semnele şi crengile înclinate în direcţii-cheie. Pădurea devenea tot mai deasă în direcţia cabanei , iar cărările izolate şi întrerupte , drumul principal se înfunda acolo unde Rosalie oprise maşina.

Ajunsă lângă ea , am prins-o de mână ghidând-o progresiv prin frunziş. Cabana nu era prea departe. 

– De unde şti că e drumul bun ? întrebă încurcată dând la o parte o creangă golaşă.

            Întrebarea mi se păru retorică , şi având în vedere că frica şi curiozitatea  puseseră din nou stăpânire pe mine ştiindu-ne atât de aproape de realitate , am lăsat răspunsul în aer doar pufnind ciudat. Însă m-am oprit brusc o clipă mai tărziu , zărind în depărtare Ferrari-ul lui Rosalie , în loc de lemnul mat şi rustic al cabanei.  M-am întors o idee la stânga zărind cele două crengi încrucişate într-un „X” aproape de sol . Pe aici trecusem la început. Imposibil !

            Am dat drumul mâinii lui Rosalie de care o trăgeam după mine şi m-am întors cu spatele la drum analizând împrejurimile. Eram absolut sigură că de la nici două sute de metri de aici plecasem initial.

            – De ce ne-am oprit ? sună o voce confuză pe fundal.

            – Am mai trecut pe aici.

            Ca reacţie a celor auzite , oftă lung şi exasperant lăsându-se dintr-o bucată pe un buştean răsturnat din apropiere. Am mai făcut câţiva paşi în toate direcţiile cercetând semnele , exact ca atunci când eram mică şi mă pierdusem , după puţin timp după ce ne mutasem aici.

            Aceaşi ceaţă subţire şi translucidă ca cea de acum câteva secunde se ridică de nicăieri , la fel cum dispăruse ultima dată. M-am întors lângă Rosalie aşezându-mi neputincioasă braţele în jurul genunchilor.  Ceaţa se apropia molcom , în armonie cu pustiul şi liniştea din jur. Unde naiba era Edward ? Am gemut silenţios clipind des , deranjată de umezeala ceţii. Apoi … se evaporă lăsând aerul limpede şi curat. Am înghiţit în sec zărind maşina mult mai aproape decât ultimă dată când ţinusem ochii larg deschişi în direcţia aceea.

            – Încearcă să îl suni pe Jasper … , am îngăimat sacadat încă privind mască spre maşină.

            – Am încercat , nu e semnal … , răspunse pe un ton fără inflexiuni , aproape mecanic .

            Întorcând capul spre ea , am observat că privea înmărmurită la rândul ei în direcţia maşinii. Mi-am trecut depăşită de situaţie mâinile prin păr într-un semn de a încerca să îmi explic ceva vizibil inexplicabil. Dar asta era realitatea acum … mi-am zis sec ridicându-mă în poziţie verticaţă.

            – Bree , am zis scurt pe un ton scăzut şi uşor mârâit.

            Rosalie mă aprobă scurt dintr-o mişcare a capului.  Se pare că realitatea nu mai era aşa ciudată dacă o delimitai între logică şi obiectivitate . Trebuia acceptată la pachet cu doza de provocare şi „originalitate” , într-un mix confuz la început şi devenind normalitate mai târziu.

            Dând la o parte un frunziş ce ne stătea în cale , am simţit instantaneu cum încep să mă pişte ochii , ceaţa apropiinde-se ademenitor şi lent , ca un prădător în preajma victimei. Rosalie mă apucă abrupt de braţ şi începu să alerge în direcţia opusă. Fiind luată pe nepregătite , m-am împiedicat caracteristic de o rădăcină ieşită la suprafaţă însă m-am redresat eroic începând să alerg în urma ei.

            – În ce parte e cabana ? răsuflă grabită continuând să înainteze.

            – Ia-o la stânga după pâlcul acela des de arţari.

            Când să cotească pe unde i-am zis , îşi prinse mâneca bluzei într-o crenguţă ţepoasă. Icni scurt şi începu să tragă impacientată de ea , ferindu-şi ochii din calea masei neclare ce se apropia. Rămasă puţin în urmă , am mărit automat pasul. Dacă ceaţa o apacara , probabil ne-am fi trezit în părţi opuse ale pădurii , separate continuu de seriile de iluzii şi spaţii imaginare create de Bree. Am apucat-o din mers de umăr însă se agătă şi mai mult de spinii aceia mici şi încărligaţi. O stare de somnolenţă începu să ne ameţească pe amandouă , iar ochii mi se închideau involuntar.

– Nu ! se împotrivi agitată împingându-mă în ultimul moment în spate , făcându-mă să cad la o distanţă satisfăcătoare de masa plutitoare ademenitoare. Ceaţa dispăru imediat , odata cu ea.

Am bătut cu ciudă cu pumnul în pământ. Rămăsesem singură în mijlocul unei locaţii fictive, căci amandouă ne aflam în toată esenţa materială în locul unde ne ameţi ceaţa prima dată. Probabil era un soi de esenţă îmbătătoare ce crea iluzia şi te transpunea cu mintea în locaţii la întâmplare. Totuşi , totul era controlat de ea.

M-am regrupat încercând să întocmesc un plan rapid de ieşire. Se putea observa în depărtare ceaţa cum se dispersa şi se deplasa în ristmu-i caracteristic. Puţin în spatele meu era altă masă identică ce părea să stea pe loc. Dacă treceam dintr-un portal în altul era de aşteptat ca la un moment dat să mă reîntâlnesc cu Rosalie , indiferent unde fu ea dusă.

Am alergat până la cea mai apropiată ceaţă , lăsându-mă pradă senzaţiei copleşitoare şi deranjante. Trezindu-mă singură într-un pustiu la fel de gol ca şi cel de dinainte , am trecut prin următorul „portal” într-un decor identic . Am continuat să pendulez între diferite cadre şi părţi ale pădurii până am cedat fizic căzând pe un teanc de frunze şi muşchi. Era scaunul acela improvizat unde îl întâlnisem primele dăţi pe Edward. Am zâmbit fad spijinindu-mi ceafa pe scoarţa din spate. Câteva pocnituri mă deşteptară din starea de reverie şi abandon dulce. Am rămas nemişcată făcându-mă cât de mică şi ascunsă în peisaj puteam.

Deci acum mă şi urmăreau ?! Inima îmi bubuia în piept ,iar pulsul mi-l simţeam zvâcnind în fiecare părticică a corpului. După o tăcere scurtă şi apăsătoare sunetele înfundate se repetară cu intensitate mai accentuată.                                                                                      

Un fosnet subtil se auzi din spatele meu exact in momentul in care ma aplecam stangaci sa ridic nenorocita de cutie .                                                                                         

Am simtit apoi brusc doua maini azvarlindu-ma in trunchiul unui copac , provocand contactul violent al capului meu cu scoarta dura a acestuia , corpul cedand usor in fata impactului, in urma strigatului ascutit , usor inabusit de soc.

Panicată , am observat cu coada ochiului ceva ce mi-a atras atenţia. O ceaţă densă se forma la câţiva metri depărtare. Am zvâcnit dintr-un impuls , fugind cât mă ţineau picioarele către portiţa salvatoare.

Ceva însă mă împiedică prinzându-mă forţat de talie.

– Stai , oftă chinuit căzând peste mine.

Ridicându-mi impacientată ochii , l-am găsit pe Jasper care gâfâia forţat şuierând precipitat aerul în timp ce încerca stângaci să se ridice de deasupra mea. I-am dat un impuls energic împingându-l de umeri la o parte.

– Ce cauţi aici ? l-am placat serioasă uitându-mă ciudat în direcţia lui.

Îşi arcui sprâcenele perfect ironic proptindu-se într-un cot. Mi-am dat ochii peste cap ridicându-mă în capul oaselor şi scuturându-mi praful şi iarba de pe tricou.

– Dar tu ? întrebă pe un ton neutru , imitându-mi mişcările ca într-o oglindă.

Fu rândul meu să îi trimit o săgeată sarcastică din priviri , iar două lucruri se întâmplară apoi în acelaşi timp. O peliculă umedă şi densă se forma în aer pe măsură ce timpul însăngera cu linii haotice orice urmă de prezent , secundele măsurând cu un zâmbet sadic fiecare respiraţie a noastră , iar picioarele deveneau moi şi inerte , începând să plutească uşor spre alte locuri. Înainte ca totul să ia alte proporţii şi caracteristici, alte două braţe mă prinseră strâns de talie , însă într-un mod mai comod şi familiar.

Din două mişcări simple şi naturale m-am întors cu faţa spre el prinzându-l de omoplaţi . Îşi coborî între timp buzele şi le lipi dulce şi apăsat de fruntea mea înfierbântată. Am expirat eliberată închizând ochii şi i-am înlănţuit posesivă talia cât timp el îmi mângăia calm şi liniştitor părul.

– Edward … , am şuierat ameţită , dar nu din cauza ceţii.

Îi simţeam respiraţia regulată tot mai aproape şi din reflex mi-am ridicat capul în direcţia lui. Îmi înlănţui lent buza superioară şi o masă la fel de atent . M-am lăsat moale în braţele lui şi i-am răspuns în acelaşi ritm intens , savurând fiecare senzaţie cu aceaşi nevoie cu care sunt sigură că o făcea şi el. Îşi lipi palma de obazul meu , atât de strâns şi cald încât am gemut înfrântă de atât de multe sentimente împletite în spicul de împlinire ce îşi înrădăcina prezenţa în jurul nostru.

Un tuşit răguşit împreună cu un foşnet deranjant îl făcu pe Edward să se încrunte simţitor , ca într-un final să îşi îndepărteze nemulţumit buzele de ale mele.

Jasper se uita încurcat printre copaci , iar Emmet se fâţâia la fel de incomod ca şi fratele său. Mi-am muşcat buza de jos stingheră , iar Edward strângându-mă mai aproape îmi zâmbi afectat şi mă sărută încă o dată pe frunte. Când să facă un pas înainte mă apucă de mână , încolăcindu-ne strâns degete. Exact în acelaşi moment piciorul îmi alunecă undeva în gol , o prăpastie întunecată şi mărginită doar de imposibilitate de a vedea mai departe ne înghiţi dintr-o dată. Capătul „tunelului” se dovedi a fi mult mai verde şi animat.

Bree stătea răvăşită şi sălbatică la câţiva paşi în faţa lui Alice care o privea rece şi controlată . În spate o puteam observa pe Rosalie incoştientă, fiind rezemată de trunchiul unui arbore subţire şi aproape uscat. Probabil mintea ei încă orbecăia între cadrele mentale impuse de Bree prin portale de ceaţă. Dacă ar fi şi psihic aici m-ar fi bătut încurcată pe umăr spunându-mi neconvingătoare dar resemnată că aceasta e cu adevărat realitatea.

Edward şi Jasper ţâşniră ca la un semnal în direcţia celor două , însă dintr-o privire scurtă Alice îi devie înapoi. Eu am alergat la Rosalie zguduind-o din toate încheieturile. Emmet încerca să o trezească la realitate , pendulând între posibilităţile de a mă ajuta cu Rosalie sau de a încerca să restabileze situaţia în cealaltă parte. Atmosfera era încărcată şi agitată , iar prezenţa fiecăruia se simţea înconjurată de o aură greoaie. 

 

~Perspectiva lui Raven~

 

            Frunzişul îmi permitea o vedere de ansamblu perfectă, iar eu stăteam de prea multă vreme privind cadrul agitat şi acţiunea molcomă şi disperată a tuturor. Chipuri chircite aiurea de griji imaginare şi legături înnodate între personaje … interesant , dar fără un şir de logică exact.

            Am pufnit sătul :

            – Al dracului oameni , m-am săturat.

–––––-

Am ruginiiiit x_x … probabil sună penibil , dar îmi pare extrem de rău pentru gigantica absenţă … am avut şi eu examenele şi înscrierea , mult stres . Am reuşit totuşi să postez în sfârşit şi sper că mai sunteţi alături de mine şi de personaje 🙂 , capitolul e aproape dublu ca mărime 😀 … Enjoy şi vă rog comentaţi !

Kisses !!!

Dyana :*>:D<

  1. crina
    Iulie 17, 2011 la 12:23 am

    examene…inscriere…inseamna ca ai trecut a noua.la fel ca mine.tot ce iti pot spune e felicitari shi sper ca ai intrat la ce liceu ai vrut,de asemenea pe ce ai dorit.iti urez bafta in continuare shi succesc pe toate planurile.
    in legatura cu ficul,este unul original shi astept continuarea:D

  2. August 2, 2011 la 7:19 am

    pff …insfarsit am terminat … am inceput sa-l citesc de la inceput .. si acum am terminat .. adevarul este ca aveam nevoie sa recitesc pentru a nu uita despre ce este vb.Stiu cum e sa treci a-9a .. totusi eu am avut noroc ca nu am dat examene .. ma bucur pentru tine ca ai trecut cu bine si sper ca ai intrat la liceul dorit.Pai ce sa iti mai urez . iti urez un an cat mai bun ..mai ales ca esti boboaca ..si nu stiu daca este ca la mine ..dar de obicei bobocii primesc botezul de bun venit in liceu si trebuie sa fugi mereu de cei mai mari altfel faci o baitza :))..sa te distrezi dar sa ai si note bune ..mai ales ca in clasa a 9-a ai materii noi.Sa te intelegi bine cu toata lumea ..si sa te bucuri de fiecare an de liceu ..chiar daca te asteapta alte teze,examene ,etc ..Cat despre.. fic cred ca mi-am spus mereu parerea ..si a ramas neschimbata.. Te Pwp ..si astept continuarea :*

  3. ioana
    Septembrie 15, 2011 la 1:50 pm

    Draga mea, te felicit pentru această poveste! Personajele tale m-au captivat complet, iar felul în care le descrii sentimentele şi trăirile este unul foarte complex.
    Însă(şi aici sper să nu te superi pe mine, căci nu o fac cu răutate) foloseşti uneori un vocabular prea „pompos”, care face totul mai greu de înţeles. Mă bucur să observ un scriitor cu un vocabular aşa bogat -probabil citeşti foarte mult, dar nu toţi pot înţelege aceste cuvinte, iar capitolele seamănă cu file dintr-un dicţionar. Uneori, cuvintele simple te pot ajuta mai bine să descrii sentimentele complicate, iar totul arată mai puţin încărcat. Însă asta e doar părerea mea -îmi cer scuze dacă te-a deranjat.
    Şi fiindcă ai intrat la liceu îţi urez mult succes, să ai parte numai de note de 10 şi să te înţelegi bine cu noii colegi.
    Mult noroc în continuare!>:D<:*

  4. Octombrie 19, 2011 la 11:05 am

    foarte,foarte frumos!felicitari!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: