Cap 3 – Fight inside

~Epov~

Poate nu a fost cea mai buna decizie , dar am plecat. Fiecare are nevoie de intimnitate , timp de gandire , izolare de restul lumii , deconectare cand nu mai faci fata sentimentelor sau amalgamului de ezitari ce iti impaienjenesc mintea mai ceva ca amintirea.

Era absolut devastata , o epava vie , cum am fost si sunt si eu de altfel.Nu ii stiu povestea ,nu stiu prin ce a trecut dar in mod clar stiu ca ma intereseaza.O dorinta mistuitoare izvorata din supranatural , o voce interioara ce imi indruma pasii catre implinirea destinului. De ce ? Raspunsul e simplu : Nu stiu ! .
Prima data cand ne-am intalnit a fost si prima data cand am intrat in vechea mea padure dupa atatia ani , vesnic prezenta in sufletul si in gandul meu .De mic copil a fost lumea mea , departe de ochii invidiosi ai lumii , departe de gandul rau al aproapelui . Am fost ravasit atunci cand a trebuit sa parasesc acest vesnic infinit , dar am intors spatele resemnat ,cu promisiunea ca ma voi intoarce, chiar daca intr-o alta viata.

Am patruns in ea cu un zambet amar pe buze , datorita imprejurarilor in care ne intalnim din nou . In alte ciucumstante as fi zburdat de fericire , la fel cum faceam in primii ani de scoala , m-as fi agatat de fiecare creanga , urcandu-ma in fiecare copac cu usurinta , ajungand inapoi pe pamant cu eleganta unei feline.Dar nu , nu puteam face asta , nu ma putea bucura in deplin de ea , nu puteam uita motivul pentru care m-am intors aici.
Problemele ma incercau la nesfarsit , clipele de asteptare fara rost a unei sentinte cunoscute erau infinite , dar negate din toata fiinta . Lacrimile crancene le ascundeam de ochii tuturor , durerea sfasietoare care se infiripa mai mult in mine cu fiecare secunda prindea radacini adanci infipte in trupul meu neputincios in fata vietii si a voii celui de sus.

Izvorul tuturor tulburarilor mele , mica si hiperactiva mea surioara care la doar 15 ani a ales sa intoarca spatele realitatii , afundandu-se in lumea ei , lipsita de griji sau … simtire. Ma uitam in fiecare zi la ea cu ochi blanzi si incetosati , amenintati de lacrimile ce urmau sa cada in tacere pe obrazul fierbinte . Stiam ca ea nu mai trebuie sa aiba grija zilei de maine sau de problemele tipice adolescentei furate. Da , ma uitam neputincios si trist la micul meu soricel odata zambaret si vesel , care imi insenina in fiecare zi timpul petrecut in orfelinat .

Intradevar , atat de mici incat nici macar eu nu imi amintesc nimic , ne-am trezit acolo , indurand tot chinul vietii de orfani si batjocoririle nesfarsite. Uneori ma intrebam de unde mai avea puterea sa zambeasca , sa sara in sus , un lucru atat de natural la ea . Era facuta sa ma binedispuna ,iar eu eram facut sa o protejez de ceilalti . Eram totusi fericiti ca ne avem unul pe altul.

Totul s-a intamplat subit , nimeni nu isi explica cauza pentru care a parasit realul. Am cutreierat tara in lung si in lat , umbland din cabinet in cabinet , din spital in spital . Munceam zi si noapte in 3 schimburi , doar pentru a o putea duce mai departe . Dupa nici o reusita am hotarat sa o iau si sa ne intoarcem inapoi in Forks . La orfelinat nu ne-au mai primit , insa am gasit o cabanuta parasita la marginea padurii , un loc care dupa mici retusari si cumpararea unor lucruri utile era perfect pentru gustul meu si cred ca ar fi fost si pe gustul lui Alice , daca ar putea realiza ce se intampla in jurul ei .

Cand am intalnit-o pe … Bella ,asa a zis ca o cheama , nu eram tocmai eu atunci. Era unul dintre momentele in care cad pe ganduri iar trupul nu mai este controlat de mine . Este controlat de partea din mine fara autocontrol , cea satula de tot, care nu mai vrea sa lupte , infundandu-se in dispret si invidie.

Locul in care statea ea atunci era odata al meu. Era un copac inalt si zvelt , a carui radacini iesite din pamant formau un fel de scaun , acoperit de o patura groasa de muschi , asemenea unui cu taburet doar ca fara picioare. Enervarea a pus stapanire pe mine odata ce am cazut pe pamantul rece , accentuata fiind de faptul ca o alta persoana statea pe locul meu ! A fost o reactie de gradinita ,ca atunci cand te-ai saturat de o jucarie si o arunci , dar in momentul in care o vezi in mana altcuiva o smulgi cu brutalitate , sustinand cu tarie ca e jucaria ta !

Imediat ce am vazut lacrimile curgandu-i violent pe fata in momentul in care a inceput sa fuga am devenit din nou persoana blanda si sufletista , purtand in suflet un puternic simt al vinovatiei. Daca eu nu am parte de fericirea deplina , de ce trebuie sa ingreunez vietile altora si asa destul de incarcate? Simteam parerea de rau in fiecare particica a sufletului si am plecat hotarat dupa ea sa ma revansez in orice fel as putea . Acesta eram eu ! Nu , nu sufeream de dubla personalitate si nu eram posedat de nici un spirit rau intentionat ,ci sufeream in interior , o lupta crancena care te zdrobeste de la radacini.

Bella era o fata frumoasa cu trasaturi fine si delicate , dar purta in ochi un cunoscut sentiment de durere.Se vedea clar ca e epuizata , foarte sensibila si ca poarta pe umerii ei micuti niste necazuri mult prea greu de carat in spate .

Nu eram obisnuit sa mai fie cineva in padurea mea , intotdeauna eram singur singurel si aceasta prezenta ciudata imi ridica si mai mult interesul fata de ea . Din cate am observat, isi petrece mult timp in padure, singura.

In dimineata urmatoare dupa prima noastra intalnire am iesit din nou in padure pentru niste aer proaspat de revigorare . Am lasat-o pe Alice putin singura ,stiind oricum ca este complet inofensiva.Insa , pe cand ma plimbam cu pasi masurati si capul atintit pe copacii din jur am intrezarit o silueta micuta , care mergea alene pe trotuar , cu pasi marunti.I-am recunoscut parul ciocolatiu , lung pana la baza spatelui si, fiind o ocazie prielnica, am decis sa imi mai potolesc curiozitatea urmarind-o indeaproape. Mergea cu capul plecat , parand concentrata pe un lucru anume. Purta in spate un ghiozdan, deci, banuiesc ca se indrepta catre scoala.Parea atat de fragila , atat de lipsita de aparare , imi inspira un sentiment adanc de protectie.

Fiind mult prea concentrat sa o analizez , nu mai acordam atentie picioarelor si am pasit pe niste crengi uscate , care au pocnit cu un sunet greu de trecut cu vederea.S-a mai intors brusc in spate ,probabil simtind ochii mei atintiti asupra ei si de data aceasta eram aproape sigur ca se va intoarce direct spre mine , descoperindu-ma.M-a surprins insa , a ramas inlemnita , in mijlocul pasului , strangandu-si puternic ochisorii obositi si rosii,probabil de la atata plans.Profitand de momentul ei de soc si ezitare ,m-am indepartat incet,fara zgomot pana in spatele unui copac mai zdravan.Am observat cat de derutata fu atunci cand nu vazu pe nimeni si nimic in jurul ei , se aseza infranta pe bordura si, dupa un moment de gandire porni in fuga catre scoala.

M-am afundat din nou in padure cu pumnii stransi puternic , apostrofandu-ma mental cum de am putut fi atat de imprundent. M-am asezat pe “scaunul” meu de muschi si am inchis ochii , probabil cu intentia de a atipi putin.
Nu stiu cat timp trecuse , dar niste pasi grabiti si niste suspine cutremuratoare m-au trezit la realitate. M-am ridicat in picioare banuind cine ar putea fi , defapt eram sigur cine era.Bella era ghemuita ,parca contopita cu copacul din spatele ei , de altfel la fel de mic si fragil. Suspinele ei eram infioaratoare , tremura din toate incheieturile si gemea de durere ,parca un pumnal ii stapungea inima franta. Vroiam sa fac ceva,trebuia sa fac ceva ,doar nu o puteam lasa in halul acela . Nu am gasit altceva mai bun asa ca i-am pus mana usor pe umar ,nevrand sa o sperii , la fel ca noaptea trecuta.

S-a ridicat ,luata prin surprindere de atingere si se uita la mine cu ochii si obrajii plini de acele mici cristale lichide , izvorate dintr-un suflet chinuit.M-a alungat scurt , neputand lega mai multe cuvinte si ,spre surprinderea mea am ascultat-o , lasandu-i spatiu, nu inainte de a o advertiza ca nu scapa de mine , inca ii sunt dator.

Nu m-am indepartat totusi foarte mult , pastrand-o in campul meu vizual.In acelasi moment m-a sagetat un gand ,care m-a facut sa reflextez putin la situatie.Bun, ii eram dator pentru ca m-am purtat urat si am facut-o sa sufere si mai mult dar asta era total gresit. Doar mi-am cerut scuze , nu e de ajuns ? Ce as mai putea face , sa o salvez din fata unei masini pe cale sa o calce? La acest gand patetic mi-am dat ochii peste cap si am pornit iritat catre cealalta parte a padurii , la cabana.

Am intrat ca o furtuna pe usa uitandu-ma peste tot dupa Alice.Era acolo unde am lasat-o , adica in camera ei ,asezata pe un scaun cu ochii atintiti in tavan si delirand singura , sau cel putin vorbind cu cineva, dar nu din aceasta camera.Stiam ca ea nu constientizeaza dar eu aveam nevoie de asta,am strabatut camera din cativa pasi si am strans-o la pieptul meu cat de aproape puteam.Spre mirarea mea , constient sau nu, ea si-a pus mana slabuta in jurul gatului meu , strangand pentru o secunda.

– Hey, sis ! Am salutat-o cu adoratie si am pupat-o dulce pe obraz.

Nici un raspuns , evident.Am ramas asa pentru cateva minute, cu ea in brate , pierdut in gadurile mele cu ochii pe fereastra prin care patrundeau razele alintatoare ale soarelui , incalzindu-ne trupurile si mie , imi incalzea in special sufletul. Inca nu era pregatit , dar imediat ce imi voi aranja ratiunea in ordine alfabetica ma voi intoarce la studii , mai hotarat ca niciodata sa intru la medicina , sa invat pana mor de oboseala , sa nu mai stiu de mine dar sa stiu macar ca intr-o zi o sa imi vindec surioara. Brusc mi-am simtit buzele formand un zambet timid la acest gand si o hotarare gata formata in capsor. Voi incerca sa o ajut si pe Bella , in mod clar are nevoie .Zambetul m-i s-a mai largit putin si m-am uitat in jos la Alice.

– Merci scumpo ! si am mai pupat-o odata dupa care am asezat-o in pat.

Intr-un fel eram convins ca Alice avea o legatura cu decizia mea , de unde era ea acolo, ma ajuta .M-am indreptat catre bucatarie , unde mi-am pus un pahar de apa si m-am intins in pat , nascocind un plan prin care as putea sa ma apropi de Bella .In starea ei , lucrurile trebuiau luate foarte usor.

Realizand ca asta va mai dura o vreme am inchis epuizat ochii , adancindu-ma intr-un somn linistit, multumit de mine , lasand farama sperantei sa se instaleze comod in suflet si poate , chiar sa prinda radacini.
Da , eu, Edward Masen Cullen eram dupa mult timp impacat cu mine insumi.

–––-

Watch out … gata si cap.3, din perspectiva lui Edward . Nu stiu cum a iesit dar in mod cert mi-a fost greu sa il scriu. Am sters , adaugat si luat de la capat de o mie de ori.Nu imi placea cu niciun chip. Dupa cum vedeti am incercat sa fac capitolul mai lung , sper ca mi-a reusit bine 😛 .Aceasta este pana la urma varianta finala, sper sa va placa. Nu uitati sa comentati si sa imi expuneti parerile voastre. Kisses, Dyana ! :*:*>:D<>:D<
Melodii se inspiratie : Late Night Alumni – What’s in a Name ; ATB- Break my heart

  1. August 13, 2010 la 6:52 pm

    devine din ce in ce mai interesant:>
    tine-o tot asa:)
    >:D<

  2. Romy
    August 14, 2010 la 8:45 pm

    foarte bun acest capitol unde am inteles si eu mai multe:D

  3. August 15, 2010 la 12:31 pm

    Dumnezeule, cum ştii să legi totul! De fapt, totul decurge de la sine. E atât de emoţionant….Atingi punctele vieţii reale, reieşi din lumea fan-fic…La cum ai gândit situaţia aici, la cât de matur şi diferit ai scris, ai creat o poveste proprie, aproape de sine stătătoare.
    Îmi place de Edward, mult! Genial…

  4. Dy@nn@
    August 16, 2010 la 8:06 am

    wow……….i superb:X

  5. Belly-Welly
    August 23, 2010 la 7:18 pm

    Este superb…imi place cum scrii si stii sa legi elementele intre ele.

  6. AnNa
    August 31, 2010 la 1:33 pm

    doamne,este minunat felul in care descrii totul
    m-ai lasat fara cuvinte
    superb
    ma duc la next:D

  7. August 31, 2010 la 4:45 pm

    Edward este atat de inteligent , tu esti inteligenta . Reusesti sa crezi o descriere potrivita , oriunde . Imi place felul matur , bine gandit . Ador acest Edward creat de tine , este realist si interesant . Sper sa scrii la fel de bine . >:D<

  8. lelkem
    Septembrie 14, 2010 la 11:37 am

    Eu sunt o persoana destul de puternica si nu plang dar capitolul asta m-a emotionat foarte mult, ca si cum traiam ce ai scris…felicitari! E superb ficul tau! Ma pun sa citesc in continuare. xoxo

  9. Octombrie 15, 2010 la 6:56 am

    WoW….este superb :X:X

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: